Produse Meniu
0
0760941792
Credința recreată din culoare, lumină și sticlă - vitralii pictate Click pentru mărire

Credința recreată din culoare, lumină și sticlă - vitralii pictate

Preţ:
1.200 Lei
În pragul Sărbătorilor de Paști, în atelierul Online Gallery au luat naștere două vitralii pictate și montate în plumb noi, ce vor decora o frumoasă biserică.

În pragul Sărbătorilor de Paști, în atelierul Online Gallery au luat naștere două vitralii pictate și montate în plumb noi, realizate la comandă, ce vor decora o biserică și vor încânta privirile tuturor celor care le privesc.

Frumusețea acestor vitralii pictate însă nu se rezumă doar la liniile trasate perfect și la culorile atent alese, deoarece vitraliile înseamnă mult mai mult decât doar o pictură realizată pe fond opac.

În cadrul picturii de șevalet, straturile de vopsea se pot suprapune până la obținerea efectului dorit, pe când în vitraliu toată munca e ”la vedere” și trebuie să iasă impecabil, de la prima tușă de pensulă care atinge delicat sticla și până la montajul manual al plumbului în jurul bucăților de sticlă.

Procesul de realizare este unul complex, iar artista Cornelia Popa a avut nevoie de ani de perfecționare pentru a reuși să redea, în final, credința și frumusețea prin culoarea sticlei pătrunse de lumină.

Etapele realizării unui vitraliu încep cu alegerea modelului și a culorilor sticlei și se desăvârșesc prin ore de muncă ce presupun pictarea întregii suprafețe a sticlei. Încercări succesive duc la rezultatul perfect, însă vitraliile își arată adevărata față doar după ce sunt montate, cu grijă, în plumb și sunt puse, pentru prima oară, în bătaia luminii soarelui.

Acela este momentul în care artistul știe că toate eforturile sale nu au fost zadarnice, iar frumusețea vitraliilor e o confirmare a valorii muncii susținute și a răbdării fără margini.

Dacă vreți să aflați mai multe despre vitralii pictate, să comandați o mică piesă ce să vă înfrumusețeze locuința sau să achiziționați un vitraliu pe care să-l donați pentru un lăcaș de cult, vă stau cu drag la dispoziție la contact@online-gallery.ro